Cum ne pregătim pentru agenda europeană 2024-2029?
În vara anului viitor se va termina mandatul actualilor aleşi din instituţiile europene, iar alegerile pentru Parlamentul European din 2024 sunt deja un subiect pe agenda politică din capitalele statelor membre UE. Iar intensitatea preocupării faţă de schimbările la nivelul europarlamentarilor creşte odată cu discuţiile despre aşteptate modificări ale leadershipului Comisiei, Consiliului etc.
Mandatul european început în vara lui 2019 s-a derulat într-un context de crize majore globale şi europene. Pe acest fond, întreaga agendã europeană a fost mereu revizuită, iar liderii Uniunii Europene au încercat mai mult să reacţioneze la situaţiile dificile decât să avanseze o agendã strategică.
Forţele eurosceptice au crescut considerabil în mai multe state membre, acţionând acum şi mai coordonat la nivel european. Odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, motorul franco-german a trebuit să-şi reafirme iarăşi opţiunile de lider al construcţiei europene, fapt reflectat constant în abordările Uniunii Europene. Datorită invaziei ruse în Ucraina, problema securităţii Europei s-a impus pregnant pe agenda publică europeană. Pacea şi stabilitatea din Europa, care atâţia ani au contribuit la creşterea ei economică şi au constituit un adevărat brand al procesului integrării europene, au fost puternic şi grav bulversate. A fost nevoie de răspunsuri rapide şi eficiente, ceea ce a developat capacitatea administrativă şi politică a Uniunii Europene.
Gândurile cetăţenilor europeni nu se îndreaptă doar către stările şi trăirile prezente, ci şi către viitor, întrebându-se ce se va întâmpla în perioada următoare. Desigur, alegerea eurodeputaţiilor este importantă, dar atenţia experţilor se îndreaptă mai ales asupra noii Comisii Europene. Paradoxal, posibile transformări ale structurii instituţionale şi decizionale în UE preocupă mai pe larg liderii şi grupările politice, pe când cetăţenii sunt mai interesaţi de viitoarea agendă politică europeană după 2024, de felul în care politicile europene le vor afecta viaţa individuală şi comunitară.
Ţările membre UE, sectorul de afaceri, mediul academic, dar şi societatea civilă, caută încă de acum să descifreze narativa următoarei etape de evoluţie. Desigur, dacă totul merge conform programului electoral european, ar fi posibil ca în septembrie 2024 să fie prezentate oficial prioritãţile viitorului preşedinte al Comisiei Europene. Acesta va fi momentul când vom avea o informare extinsă asupra opţiunilor despre politicile europene care ar urma să fie susţinute politic şi financiar, relevând calea strategică a Uniunii Europene. Dupã publicarea principalelor direcţii de acţiune, se va intra în detalii pentru a identifica propunerile de schimbări care vor apărea la nivelul fiecărei politici sectoriale europene şi ce calităţi ar necesita Direcţiile Generale ale Comisiei Europene cu atribuţii de implementare, dar şi adaptările pe care vor trebui să le realizeze capacităţile administrative ale statelor membre.
Referindu-ne la viitoarea Comisie Europeană, avem mai multe întrebări, venite în special din realitate vieţii cetăţeanului european: -va fi preferată o abordare tehnică, minimalistă, de iniţiere a legislaţiei pe bandă rulantă sau se va schimba paradigma, ţînând seama de realitatea unei Uniuni Europene care tot aspiră să-şi redefinească identitatea? -vor fi propuse politici europene pornite de la o viziune a societăţii europene şi o strategie adecvată necesară implementării? -se va ţine cont de faptul că relaţia cetăţenilor cu proiectul european este pe muchie de cuţit, că forţa economică a UE este un element de luat în seamã şi acaesta va trebui însoţită de politici sociale adecvate?
Oprim aici seria lungă a întrebărilor pentru a sugera că se simte nevoia unui program macroeuropean realist, elaborat împreună cu beneficiarii, cetăţenii, fie ei oameni de afaceri sau societate civilă organizată. Experienţa traumatizantă a recentei Conferinţe asupra viitorului Europei, pe care dealtfel am întrezărit-o încă de la debutul ei, nu face să se întărească încrederea în leadershipul european. A fost mai degrabă un pas spre ideologizarea conceptelor, dar nu a adus clarificările şi soluţiile aşteptate de cei care cred puternic în continua perfecţionare a proiectului european. Poate că în campania electorală europeană din următoarele luni vor fi selectate măcar anumite părţi, fragmente din concluziile Conferinţei pentru a prezenţa cetăţenilor o viziune consistentă, la care Europa să vibreze !
Puterea reală a Uniunii Europene nu a constat doar în capacitatea normativă şi de gestionare a interdependenţelor complexe, ci şi în continua mobilitate transformativă a proiectului european, constând nu doar în adaptare, cât în viziunea devenirii acestuia. Din păcate, în ultimele două decenii liderii europeni din Bruxelles, cel mai adesea aflaţi sub presiunea intereselor individualizate ale unoe state membre, treptat au înlocuit metoda comunitară şi a negocierilor europene continui cu guvernanţa corporatistă, iar în ultimii ani cu metota echilibrului de putere în procesul decizional european. Politicienii şi factorii de decizie politică au semnalat că au perceput nemulţumirile cetăţeneşti şi ale organizaţiilor societăţii civile, că niciun mesaj public european nu va fi susţinut fără a se cere opinia şi sfatul tuturor părţilor interesate, inclusiv a industriilor şi partenerilor sociali. Politicile de mediu, de exemplu, au consecinţe economice cu un impact uriaş asupra companiilor şi vieţii sociale din statele membre. Odată cu reconfigurarea globalizării şi concurenţa mai puternică din partea ţărilor emergente, prosperitatea economică pe termen lung a Europei va depinde de puterea bazei sale industriale şi sociale.
Mai este însã un subiect sensibil, puţin abordat, cîteodată chiar evitat de cercurile politico-decizionale bruxelleze. Trăim un moment de impas european, iar nevoia unor lideri europeni, cu viziune şi capacitate de gestionare politică raţională este mai necesară ca niciodatã, atât la nivelul institiţiilor europene cât şi al statelor membre! România,ca stat membru al Uniunii Europene, a fost ezitantă în ceea ce priveşte internalizarea legislaţiei şi politicilor europene, prefeând a trata procesul integrării europeane ca parte eminamente a politicii sale externe şi, ca atare, a adoptat metoda alinierii în locul aplicării în ţară a politicilor europene de dezvoltare. Ca atare, în lunile următoare poate că se ve desfăşura şi în spaţiul românesc o dezbatere aplicată de circumscriere a acestuia în procesele de dezvoltare la care cetăţenii speră pentru următorii ani. Suntem convinşi că există poate fi mobilizată resursa şi capacitatea politicã în Uniunea Europeană, incluzând şi România, pentru a rãspunde provocărilor vremurilor care vin !
*Sursă articol: Ziarul Financiar
