Cristina Neesham

Dr Cristina Neesham este conferențiar și director pentru Etică, Responsabilitate și Sustenabilitate (ERS) la Newcastle University Business School, Marea Britanie. Absolventă a Facultății de Filologie (profilul engleză-română) la Universitatea din București (1991), Cristina a obținut doctoratul în filozofie la Universitatea din Melbourne (Australia) în 2005.

În domeniul filozofiei, Cristina publică în reviste academice de prestigiu și este redactor-șef al revistei de profil, Philosophy of Management (editura Springer), precum și membru Advisory Board al revistei Journal of Philosophical Economics (editura ASE București). Cercetarea sa se axează pe studii de filozofie socială, politică și morală (etică normative) aplicată la practicile de management în organizații publice, de afaceri și non-guvernamentale. Problemele de interes vizează dezvoltarea durabilă, ecologia profundă și civilizația ecologică, filozofia naturii, teorii biosemiotice ale organizației și principii de management al sustenabilității mediului natural. În etica aplicată, Cristina investighează responsabilităţile corporațiilor globale, transnaționale și multinaționale pentru sustenabilitatea socială și a mediului natural, precum și pentru atingerea scopurilor dezvoltării durabile stabilite de Organizația Națiunilor Unite (Sustainable Development Goals = SDGs).

În activitatea sa didactică, Cristina este devotată principiilor educației pentru sustenabilitate și dezvoltare durabilă, formând viitori cercetatori (doctoranzi) în acest domeniu și predă cursuri de managementul sustenabilității, responsabilitate socială a corporațiilor, etică în afaceri și management strategic în cadrul programelor de licență și masterat (inclusiv MBA) la Newcastle University Business School. Cristina este invitată anual să prezinte, ca profesor colaborator, cursuri de gândire critică și metode de cercetare la Facultatea de Relații Economice Internaționale și Facultatea de Administrație și Management Public a Academiei de Studii Economice din București.