Simon Anholt

Simon Anholt este recunoscut ca principală autoritate mondială în materie de imagine națională, și a consiliat, de-a lungul timpului, șefi de stat și de guverne din peste 60 de țări, ajutându-i să se angajeze mai etic, mai imaginativ și mai strategic în relația cu comunitatea internațională.

Munca sa originală privind măsurarea și gestionarea imaginii țărilor, începută în anii 1990, s-a transformat de atunci într-o industrie globală. Această activitate a fost susținută, începând din 2005, de Anholt-Ipsos Nation Brands Index, un cadru de cercetare care a acumulat peste un miliard de puncte de date.  

În 2014, Anholt a lansat Good Country Index (GCI), un clasament care analizează cât de mult contribuie fiecare țară de pe glob la evoluția umanității. 

A fost vicepreședinte al Consiliului pentru diplomație publică al Ministerului britanic de Externe timp de 9 ani și parlamentar al Parlamentului European Cultural.

În 2009, profesorul Anholt a primit Premiul Nobels Colloquia pentru economie din partea unui comitet format din 10 economiști Nobel, iar, în 2010, a primit Premiul pentru excelență în domeniul dezvoltării durabile, în cadrul celui de-al 7-lea Forum Multicultural de la Paris.

Simon Anholt este autorul a șase cărți despre geopolitica etică și editor fondator emerit al principalei reviste academice „Place Branding and Public Diplomacy”.

Are un masterat în lingvistică și în literatură franceză și italiană, modernă și medieval, la Universitatea Oxford. A urmat studii internaționale la Colegiul Regal de Studii de Apărare din Marea Britanie și este profesor onorific de științe politice la Universitatea East Anglia.